Până prin anul 1920 sătenii din comuna Vidra (Streinii Dobreni) în vederea satisfacerii unor nevoi din domeniul agriculturii (cumpărare de terenuri și animale, construcții de noi locuinţe etc.) apelau mai mult la persoane fizice cu mari posibilități materiale. Satisfacerea acestor nevoi era condiţionată de plata unor dobânzi mari iar înapoierea sumelor trebuia făcută la timp așa cum prevedea poliţa. Negustorii și arendaşii practicau camăta. Lipsa băncilor populare îi aruncă pe oameni în braţele cămătarilor. Odată cu făurirea României Mari, cămătaria este din ce în ce mai redusă. Iau fiinţă la sate Băncile Populare. O asemenea bancă a luat fiinţa și la Vidra în perioada dintre cele 2 războaie mondiale. O parte din săteni depuneau bani la băncile din Bucureşti pe termene lungi. Unele dintre ele au dat faliment și oamenii nu și-au mai putut ridica economiile.
Odata cu Legea Conversiunii, unii datornici au refuzat să mai returneze împrumuturile. Este adevărat că împrumuturile nu constituiau un fenomen de masă. În anul 1968 când Vidra a devenit unul dintre raionele Regiunii Bucureşti a apărut Banca Raională (unde toate unitățile productive și comerciale depuneau banii). S-au putut efectua și plăţi ale salariaţilor pe baza cecurilor emise de diferite instituții. Banca avea un număr de 16 salariaţi. Director era Vasiloiu Ştefan. După desfiinţarea raionului Vidra, s-a desfiinţat și Banca Raională. Unii dintre salariaţi au fost transferați la Giurgiu la o altă bancă care finanţa și unele institutii din fostul raion. Vidra își pierdea din însemnătate. Acum aparţinea raionului Giurgiu. În acest timp ia fiinţă Banca Agricolă, unde pentru obţinerea unor împrumuturi conforme cu statutul, trebuia să depună și o sumă drept parte socială, la acordarea unui nou împrumut. Banca Agricolă era o denumire uzuală dar denumirea adecvată era Cooperativa de Credit Agricol.
Cooperativa de credit agricol
A luat fiinţă în anul 1957 după cum arată procesul verbal de constituire. La acea dată din conducere făceau parte: Tudor A. Ion, Geanta Iancu (contabil), Geanta Doftan, Păun Marin, Orbescu Angliei, Jilaveanu Marin, Chirii Constantin, Stroescu Dumitru și alţii. După înfiinţare, la început se acordă împrumuturi ţărănimii și din comuna Berceni și Copăceni. Fondul social iniţial era modest: 5600 lei, cu un număr de 102 membrii. Treptat însă fondul social s-a mărit. Nu a avut local propriu după cum nu a avut nici Bancă Raională Vidra. Acorda împrumuturi atât în scopuri productive cât și în scopuri neproductive. La 1.01.1986, se acordau împrumuturi în scopuri productive până la plafonul maxim de 35.000 lei, rambursabile în 48 de luni. Pentru sumele solicitate în scopuri neproductive, plafonul maxim era de 20.000 lei în raport cu capitalul vărsat. Rambursarea era eșalonată pe 30 de luni.
Se acordau împrumuturi pe bază de cereri tip și în urma aprobării comitetului de conducere. Se ţinea Adunarea Generală în fiecare an: raportul de activitate, bugetul, raportul comisiei de cenzori constituiau ordinea de zi.
În anul 1978, Cooperativa avea un fond propriu de 248.000 lei iar în anul 1985 era de 4.872.938 lei. Numărul de membri la 13 decembrie 1965 era de 1684 iar în 1978 de 3631 membri. În anul 1965 se acordă împrumuturi în valoare de 300.000 lei. În anul 1970 se acordă împrumuturi în valoare de 821.000 lei. În anul 1975 se acordă împrumuturi în valoare de 1.745.000 lei. În anul 1976 se acordă împrumuturi în valoare de 1.962.000 lei. În anul 1977 se acordă împrumuturi în valoare de 2.218.000 lei. În anul 1980 se acordă împrumuturi în valoare de 3.525.800 lei. În anul 1985 se acordă împrumuturi în valoare de 5.557.000 lei.
Operaţiile sunt efectuate de David C.Ion (contabil) și de Geanta I. Marian (casier). În 1998, Cooperativa Agricolă de Credit Agricol continuă să funcţioneze. Ea este condusă de Pârvu Elena.
În 1993, ia ființă Bankoop, o filială a centralei Bankoop din Bucureşti. Are local propriu care face corp comun cu clădirea fostului magazin Supercoop. A făcut operaţiuni de credit, depozite și operaţiuni bancare. Dobânzile acordate au variat între 30 % și 100%. Împrumuturile se acordă vidrenilor și sătenilor din localitățile învecinate până la plafonul de 30.000.000 lei și peste (cu aprobarea organelor superioare). Împrumutul acordat este condiţionat de o stare materială care să acopere suma acordată drept împrumut. A avut 3 cadre cu pregătire superioară și încă 5 cu pregătire medie. Din cei 5, 4 îndeplinesc funcţia de operatori la ghişeu, calculator, casier și inspector de credit. La început au fost 15 salariaţi. Contabili au fost: Vasiloiu Niculina și apoi Radu Ioana. Directori au fost: Lungii Dumitru, apoi Vasiloiu Niculina și în cele din urmă Vasiloiu Mircea. Din martie 1998, Bankoop își încetează activitatea deoarece fuzionează cu Bankoop Popești-Leordeni. Cât timp a existat această unitate bancară în comună, profitul a fost de ambele părți.
Până în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, transporturile către capitală și cele interjudețene se făceau mai mult cu căruţele trase de cai și rareori de boi. Transporturile auto și pe calea ferată erau o raritate. În jurul anului 1890 când a fost redată pentru transportul pe C.F.R. gara Vidra, apare primul mijloc de transport rapid și ieftin atât de necesar vidrenilor cât și pentru cei din localitățile cele mai apropiate. Abia după primul război mondial autobuzele particulare pentru transportul călătorilor din localitate. Autocamioanele sunt însă inexistente. Chiar și deplasarea pe biciclete era destul de redusă deoarece bicicletele se importau și costau scump. Între cele 2 războaie mondiale a luat fiinţă o linie particulară de autobuze având ca patron pe Ene Dumitru care lua călători pe distanța București-Jilava-Sintești-Vidra-Dobreni, Varaști și Valea Dragului. Tot în această perioadă apar și autoturismele particulare. Primii proprietari sunt: Georgescu Vasile, Gheorghe Burlea, Teodorescu Iulian (inginer), Sima Marin (ofițer), Florea Dumitrescu (morar) și Luigi Mazetti (fabricant de conserve). După al doilea război mondial numărul autobuzelor a sporit. Acum exista 3 trasee de călători: 1) București-Filaret-Vidra-Colibași-Gostinari-Prundu 2) București-Filaret-Berceni-Colibași-Gostinari 3) București-Berceni- Vidra-Valea Dragului-Hotare-Oltenița. Pentru transportul mărfurilor (cu precădere legume) ia ființă Autobaza Vidra nr. 2 (coloana Vidra), care a aparţinut când de Bolintin Vale, când de Bucureşti Filaret, când de Militari (1960). Coloana era deservită de 39 de șoferi – șeful coloanei era Bughici Nicolae, iar impegat Stanciu Rodica. Existau și 5 cadre tehnice: Marcu Gheorghe, Petre IIie, Stretnic Ion, Drăgan Ion și Necula Gheorghe. În 1989, coloana nu mai exista. O a doua coloană aparţinea de I.J.T.L. – Giurgiu, compusă numai din furgo-taximetre care își aveau sediul la Crețești. Dispunea de 14 furgo-taximetre deservite de cei 14 şoferi și de 2 mecanici. Deservea solicitanţii numai pe raza judeţului Giurgiu (1980). Nu avea un sediu adecvat propriu. Folosea localul fostei primarii din Crețești iar mai apoi pe cel al fostei școli de 4 ani din Satul Nou (Sbircea). La 1.01.1986 şeful coloanei era Cernicenco Mircea din comuna Vidra. În anul 1998 coloana nu mai exista, fiind desființată odată cu trecerea comunei Vidra la la Sectorul Agricol Ilfov (județul Ilfov astăzi). În anul 1998 ne găsim în fața unei gări moderne construită cu câțiva ani în urmă ale cărei operaţiuni sunt automatizate. Preţul călătoriei s-a scumpit de mai multe ori după 1989 și odată cu aceasta a scăzut și numărul călătorilor din localitate, care în 1998 prefera călătoriile cu autobuzele (cu orar zilnic) din jumătate de oră, duminică la 2 ore. Cele 2 linii de autobuze, 419 și 473 au plecarea din capitală, Maşina 419 de la complexul Big Bucureşti iar 473 de la Progresu (capătul tramvaielor 7-12-17).
Maşina 419 are traseul București-Berceni-Vidra și retur.
Maşina 473 are traseul București-Jilava- Sintești-Crețești și retur.
Ambele au punctul terminus la biserica din comuna Vidra. Sunt și mulţi abonaţi. Lângă gara nouă din Vidra există și o clădire mai veche care a făcut parte din vechea stație dotată cu aparat Morse. Acum în 1998 este folosită (după amenajări) că locuinţa pentru şeful stației, pentru birou sală de mesagerie și post de poliție. Gara are în dotare un grup electrogen folosit în cazuri de întreruperi ale curentului electric. Dispune de rampe de încărcare-descărcare, bascula de cântărire a mărfurilor până la greutatea de 100 t. Are 3 linii de cale ferată care se contopesc într-una singură la intrare spre Giurgiu și la ieşirea spre Bucureşti. La sud-est dispune de 2-3 linii secundare pentru garare la rampă. Semnalizarea se face automat ca și convorbirile. Are un canton de cale ferată cu barieră acționată la comandă (spre Giurgiu). Celelalte 2 bariere și cantoane existente până în 1960 au fost demolate. În 1986 capacitatea de lucru a crescut cu 0,6% privind baza materială. Se remarcă preluarea de trafic, sporirea vitezei trenurilor și prevenirea cazurilor de accidente. Planul de încărcare pe 1986 a fost depăşit cu 1665 t. Secţia de întreținere a căii ferate a făcut ample lucrări în 1976 pe o distanță de 23,5 km. Pe aceeaşi distanță s-au făcut lucrări de amenajare radicale în anul 1990. Se efectuează periodic reparaţii la peste 2,5 km linie. În imediata apropiere, în partea opusă, există districtul de întreținere C.F.R. Vidra, care are ca șef pe Ticu Ion. Între 1990-1998 ca șef al stației este Pavel Ion. Până în anul 1989 s-au perindat ca impegați Stancu Gheorghe (din Vidra), Lica Gheorghe, Bacuioni Valeriu, Ticamela Viorel. În sectorul „mișcare” apar multe fluctuații de personal din diverse motive. Din rândul foştilor șefi de gară amintim pe I.Niculescu, Gramaticescu Constantin, N. Stere, Alexandru Savinescu și Pop Victor. Între anii 1987-1990 s-au semnalat spargeri la vagoanele de marfă. A fost întărită securitatea transporturilor și s-a înființat și un post de poliție al gării. După 1990 nu au mai apărut asemenea cazuri. Comuna Vidra mai dispune de o haltă la satul Sintești. Gara Vidra are importanța și răspunderea ei deosebită. Este situată pe o rută internaţională cu legături spre Ungaria, Germania, Cehoslovacia, Polonia și Rusia (spre vest, nord, nord-est) și cu Bulgaria și Turcia (spre sud și sud-est). Pe aici circulă trenuri de marfă, de persoane (personale) și trenuri internaţionale rapide fără oprire.
Telecomunicații (Oficiul P.T.T.R.)
Sarcina serviciului de posta, pina la apariţia telefonului si telegrafului, pina la mijloacele moderne de deplasare si comunicare cadea in seama diligentelor poştale, cu trasuri trase de cai, de unde a ramas de la batrinii noştri si aprecierea distantei mai mari ” cale de o posta”(20-25 km.). Dupa aceasta distanta se schimbau caii. Posta moderna dateaza de pe la începutul secolului XX. De atunci si pina in prezent a cunoscut o permanenta modernizare, atit in modul de organizare cit si prin dotarea cu aparatura de tip nou, cu personal calificat si in raport cu noile cerinţe. Vechiul sistem al poştei deservea comunele de pe ruta Domnesti-Hotarele care impunea 2-3 schimburi de cai. Astăzi a devenit rapida si operativa. In 1998 se deplasează maşina poştei care preda Oficiul postai din localitate corespondenta, presa si mandatele poştale iar la întoarcere preia corespondenta care trebuie sa ajunga la destinatari. Din anul 1973 are un local propriu si face corp comun cu o alta institutie de ordin economic:C.E.C. Valoarea clădirii s-a ridicat, dupa terminarea construcţiei la suma de 700.000. lei. Pina in 1973 a funcţionai numai in case particulare. Oficiul P. T. T. avea activitate mai redusa. Este organizat pe armatoarele servicii: telefoane, telegraf, serviciul postal(presa, mandate, corespondenta, pensii, coletarie etc.) , are casierie, ghişee de prezentare pentru scrisori, mandate, telegrame si serviciul de intretinere a telefoanelor si a liniilor telefonice. La 1.01.1987 in sectorul de intretinere lucrau un număr de 27 salariaţi fata de 16 in 1965 si de 32 in 1968. Serviciul tehnic are 6 salariaţi cu pregătire medie in 1985.
Intre anii 1952-1976 a existat si centrul de radioficare, la inceput independent dar mai apoi subordonat Oficiului P. T. T.R. În 1998, este desfiinţat. Din rândul foştilor diriginți de poștă, amintim pe Ivan Dumitru, Florian Nicolae, Negrusa Dumitru, Stralucica Ion și Chitic Viorica. La 10.04.1998, diriginte este Dumitrașcu Ion. Oficiul P.T.T.R. mai face astăzi și alte servicii: acordă asistență plătind ajutoarele celor îndreptățiti, eliberează cupoanele acordate de stat (subvenții) agricultorilor pe baza actelor de proprietate (cupon la hectar).
Comerţul era stânjenit până la jumătatea secolului al XIX-lea, deoarece eram tributari turcilor. În afară de aceasta, existau și greci care îl monopolizau. Sunt prezente hanurile româneşti care pun la dispoziţie mâncăruri, băuturi și grajdurile de vite de peste noapte. În comuna Vidra (Streinii-Dobreni) au existat 2 hanuri situate pe „Drumul Beilicului”. Vechii locuitori se îndreptau spre Bucureşti la târgurile de vite pentru vânzare și cumpărare. Existau mulţi negustori ambulanţi, majoritatea străini. După anul I909 (și în special după primul război mondial), comerţul privat autohton începe să se dezvolte. În intreaga aşezare locală, apar peste 20 de cârciumi și peste 10 băcănii. Unele dintre prăvălii vindeau produse manufacturiere (țesături, unelte etc.). Apar și 2 depozite de cherestea, un depozit de carburanţi și unul pentru achiziţionarea de sorg pentru export. Unii dintre negustorii străini (armeni, macedonieni, evrei) aveau localuri închiriate. Dintre cei localnici (cu localuri proprii) amintim pe: Racaru și Georgescu (cherestea), Nițu Cleante (depozit de combustibil), Nicolae Clepcea, Ogrezeanu, Ghiță Flămânzeanu ș.a. (cârciumi), Boncilica, Stan Marin (Ciupercă), Clepcea Nicolae (măcelaăii), Gheorghe Spirache și Burlea (brutării) etc. Unele dintre cârciumi pregăteau și mâncăruri. Toate aceste localuri au existat până în jurul anului 1959. Unele dintre aceste localuri și-au tras definitiv obloanele devenind subunități pe profiluri diferite al „cooperaţiei socialiste Organul tutelar este acum „Cooperativa de Aprovizionare și Consum Vidra” (C.A.P.D.M.). Altele au dat faliment C.A.P.D.M. era subordonat atât I.J. Coop, la nivel central L.N. Coop și la nivel național U.R.C.C.
Cooperativa de aprovizionare, defacere și consum Vidra
Înainte de a lua ființă această instituție comercială, în locul ei era „Cooperativa Sătească” care își desfășură activitatea după vechiul statut interbelic. Localul și fondurile sale au trecut în patrimoniul C.A.P.D.M., fără să se mai țină seama nici de voinţa foştilor membrii și nici de sumele care proveneau de la fondatori și de la membrii fostei cooperative sătești. Statul va deveni cel care aprovizionează și beneficiază de sumele realizate, cel care condiţionează procurarea mărfurilor de depunerile substanţiale în raport cu valoarea mărfurilor solicitate (sume, păsări, animale). Este vorba și de comerţul de întâmpinare. În felul acesta a reuşit să se autofinanțeze fără să mai țină cont de sumele depuse de cei care au înființat-o. Cooperativele de acest gen au continuat să existe până la revoluţia din 21-22 decembrie 1989. După revoluţie au mai rămas doar 2 subunități: magazinul de la Vidra și bufetul de la Crețești. Între anii 1965 și 1984, au existat în comună următoarele subunități ale C.A.P.D.M.: 3 alimentare, 3 centre de pâine, 2 prăvălii sătești, o cofetărie, 2 magazine universale, un magazin mixt, un depozit de materiale de construcții, 2 frizerii, 1 tapițerie, 1 sifonărie, 1 brutărie și 1 covrigărie. În perioada 1970-1985 exista și o reţea comercială mai diversificată: un magazin de autoservire, 4 centre de pâine, 1 magazin textile îmbrăcăminte și încălțăminte, 1 magazin nealimentar, 1 magazin metalo-chimice, 1 librărie, 1 magazin textile îmbrăcăminte, 1 prăvălie săteasca tip „c”(Crețești), 1 magazin sătesc tip „a”(la Vidra), 5 bufete, 1 patiserie, 3 sifonării, 1 atelier de tâmplărie, 2 ateliere de reparat televizoare, 1 secţie de construit sobe de teracote, 2 frizerii, 1 atelier de coafură, 2 secţii de reparat auto-moto. În perioada 1 ianuarie 1969 și 1 ianuarie 1985, au fost realizate sume importante din desfacerea mărfurilor.
În anul 1985 la Cooperativa Vidra lucrau 156 de salariaţi. Aceştia erau angajaţi în diferite ramuri de activitate dar și diferiţi ca pregătire profesională. Unii erau şcolarizaţi, alţii nu.
La biroul Cooperativei lucrau 12 salariaţi care se ocupau cu încasările, depunerile la bancă, evidența contabilă și întreținere. Dintre aceştia, 3 au pregătire superioară, 6 cu studii medii iar restul cu pregătire generală de 8-10 clase elementare. Exista și un local de prezentare a mobilei dar din anul 1988 nu mai are ce prezenta și este desfiinţat. În locul său a luat ființă un restaurant. Unele unități din reţeaua comerţului cooperatist au dispus de localuri proprii construite între anii 1949-1977. Pentru acestea a fost investită suma de 1.869.000 lei.
Comunele din bazinele legumicole din jurul Capitalei au avut șansa de a evita în mare măsură spolierea totală a locuitorilor ei cu toate că valoarea zilelor de muncă din C.A.P. era foarte redusă. Sursa de venituri a provenit din recoltele legumicole timpurii din grădinile locuitorilor din intravilan aparate cu străjnicie. Așa se explică existența unei puteri de cumpărare care la prima vedere ar fi paradoxală față de situația din agricultura C.A.P.-urilor. Pentru majoritatea vidrenilor a existat o putere de cumpărare puţin peste limita medie. Printre conducătorii cooperativei Vidra amintim pe Dobre Gheorghe (Vidra), Sandu Florea (Vidra), Dobrica Dumitru (Crețești), Geanta Iancu (Crețești), Ghinea Alexandru, Arapii Ion (Sintești), Radu Tudor și Stanciu Fiorea (Crețești) prezent în 1998. Încă din 1988 activitatea economică a cooperativei intră într-o activitate mult restrânsă. Între 1990-1998 are loc o serioasă criză de mărfuri, mai ales după liberalizarea prețurilor. Lipsesc articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte, atât pentru sezonul de vară cât și pentru cel de iarnă. Economia de piaţă nu o mai avantajează.
Articolele de folosinţă îndelungată devin, din ce în ce mai mult în 1998, o raritate. Nu se poate preciza însă care va fi evoluția acestui sistem comercial pentru viitor, deoarece comerțul particular a luat un mare avânt în comună (magazine, buticuri, firme etc.). Se practică în dispensare comerţul cu medicamente cât și cu substanțe insecto-ungicide (carbetax, karate, Decis, ierbicide etc.). În 1998 patron era Motoc. Un înalt grad de comercializare în 1998 îl constituie petrolul și motorina, uleiurile și polietilena. Începând cu anul 1995 și până în 1998 existau 2 mari benzinării moderne (patron Dan Dumitru și Stan Florin) precum și desfacerea polietilenei (l.C.L.F. și Soare Constantin-Vidra). Depozit particular de materiale de construcții (Nicolae). Însă multe unități și subunități comerciale de aici au dispărut până în 1998. Comerţul s-a desfășurat atât cu legume cât și cu flori. Atât I.C.L.F. din localitate cât și producătorii particulari au comercializat și comercializează și în 1998 tomate, varză timpurie și de toamnă, ardei iute, ardei gras, vinete, salată, pătrunjel, leuștean, mărar, gogoșari, castraveți, dovleci albi etc. Pieţele de desfacere sunt atât în Bucureşti cât și în toată țara, unde sătenii se deplasează, în general cu mijloace proprii: autoturisme cu remorci, Aro, camionete și mai rar cu camioane și cu trenul. Vidrenii sunt cunoscuţi atât în Bucureşti cât și în provincie ca printre primii producători de trufandale de bună calitate. De la comerţul daco-getilor cu grecii, cu venețienii (în Evul Mediu), de la cel privat în Epoca Modernă, de la cel al economiei de piaţă interbelic, la cel socialist-comunist (1945-1989), la cel bazat pe adevarata economie de piaţă, evoluţia comerţului a străbătut un drum lug. Numai ca produsele legumicole și animaliere importate fie din Turcia ori din țările occidentale concurează produsele autohtone, fapt pentru care nu prea se bucură vidrenii. Nu se bucură nici de prezența intermediarilor, a lipsei de tarabe suficiente din pieţe, adesea ocupate de unii impostori, care nu au nimic comun cu calitatea de producători.
S-a trecut de la comercializarea legumelor dictate prin mercurialul zilnic al pieţelor, la comerţul modern al liberalizării prețurilor, ceea ce în comunism constituia o frână, iar acum o liberă dezvoltare a lui. La data de 8.04.1998, comerţul privat este preponderent. Trecerea la economia de piaţă a creat unora posibilități de a investi în ceva. În întreaga comună există în momentul de față mai mici sau mai mari unități comerciale.
Agricultura a rămas și rămâne încă principala ocupație a locuitorilor din comuna Vidra. Se remarcă ca o îndeletnicire străveche pe aceste meleaguri. Săpăturile arheologice efectuate de Academician Dinu Rosetii (1952-1954) la tumulul din punctul numit Măgura, a scos la iveală vasul antropomorf al „zeiței fertilității” și un cuptor în care au fost găsite boabe de grâu, în mare parte carbonizate. Pe lângă cultura pământului, locuitorii s-au ocupat și cu creșterea animalelor, în special a bovinelor, a cabalinelor și a oilor. Laptele, carnea și pieile erau valorificate pe diferite piețe iar pe de altă parte pentru satisfacerea nevoilor proprii. În Evul Mediu, mulți țărani erau dependenți de boieri (serbi) și prea puțini dintre ei erau moșneni. Odată cu apariția și dezvoltarea capitalismului, ei continuă să muncească pe moșii dar în dijmă, ori pe bază de închirieri cu obligații consemnate în actele de învoieli agricole. Unii ajung să-și formeze obștii proprii atât de teren agricol cât și de pădure. Formele de proprietate privată au fost diferite boierească, domnească, moșierească și medieval-capitalistă. Arendașii și-au făcut mai pregnant apariția în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Din rândul proprietarilor domnești din zonă, amintim pe Grigore Ghica care stăpânea o apreciabilă suprafață agricolă care se extindea și asupra satului Dobreni. În zona Streini-Dobreni (Vidra) exista și teren împădurit care făcea parte din Codrul Vlăsiei care alterna cu terenuri încă nedesțelenite. Domnitorul a fost nevoit probabil, în acele timpuri să defrișeze o mare parte din terenul împădurit, să-l desțelenească începând de pe malul drept al râului Sabar. Are loc un proces de populare a moșiei cu oameni aduși din alte părți, de prin părțile de sud-vest ale comunei până către Giurgiu. Sediile de administrație domnești și mai apoi boierești au fost amplasate în locuri diferite: când la Dobreni, Valea Dragului, când la Vidra sau la Sintești. Conacul (palatulpe vremea aceea) de la Dobreni, a fost lăsat moștenire la cele 2 fiice pe care dobrenarii le numeau prințese. Clădirea se afla pe malul drept al lacului Dobreni la est de podul de piatră aflat peste el. Între cele 2 războaie mondiale, s-a încercat să fie jefuit de către hoți. În preajma celui de-al doilea război mondial localul ajunge o ruină. Astăzi este demolat, dar bazele construcției se mai văd încă.
Alți proprietari din rândul moșierilor sunt cei din familia Lascăr Catargiu, Kalinderu, Bălăceanu, Cantacuzino („Nababul”) Zarifopol, Baldovin și Carafoli. Lascăr Catargiu își are conacul la Vidra, lângă calea ferată, exact unde se află școala primară de 4 ani. Aici se făceau învoielile agricole. Peste drum erau alte locuințe destinate vechililor. Spre Berceni era moșia lui Procopie Dumitrescu, care, prevăzător în privința soartei pe care avea să o aibă în curând, a vândut-o bercenarilor, vidrenilor și altora. Noii proprietari s-au bucurat o scurtă durată. Pământurile vor intra la C.A.P. Bălăceanu va avea proprietate la Sintești. Un cătun din Sintești îi poartă și azi numele iar biserica este opera ctitorilor Bălăceni. Tot în această zonă, Crețești-Sintești, au mai avut moșii, dupa cum am mai amintit, Cantacuzinii, Zarifopol și Baldovin.
Populația, în bună parte, nu avea pământ. Numai cei împroprietăriți de Al. loan Cuza, nu erau strâns legați de boieri ca ceilalți, care se supuneau legii învoielilor agricole, muncind în dijmă și participând fără plată și la alte lucrări. După primul război mondial moșiile se amputează. Alți țărani primesc pământ odată cu aplicarea Legii agrare din 1923. De la moșieri urmează și arendașii. Dintre aceștia au fost identificați cea mai mare parte dintre ei: Corlătescu (la Dobreni), la Vidra Apostolopol și Motonea, iar la Crețești, Catasu Panait și Celac. În satul Crețești în anul 1897, au fost împroprietărite un număr de 154 de familii cu loturi de câte 5 ha și loc de casă. Odată cu aceasta a luat ființă și Satul Nou (Sbircea), cătunul mărginaș al localitații spre nord-est.
La începutul anului 1945, moștenitorii Zarifopoly Baldovin și Carafoli au deținut pâna în pragul colectivizării un număr de 350 ha suprafață ce reprezintă 95% din suprafața agricolă aparținând țăranilor agricoli din toată comuna. Moștenitoarele Catargiu posedau la Vidra în aceeași perioada, 50 ha, iar Luigi Mazzeti tot 50 ha. A urmat colectivizarea forțată. Apar întovărășirile mai întâi, apoi colectivele (G.A.P.-urile): G.A.P. „Tudor Vladimirescu” la Vidra-1951, G.A.P. „Crețești”-1961, G.A.P. „Sintești”-1961 G.A.P.-urile și-au schimbat numele în C.A.P. în timpul dictaturii ceaușiste (Cooperativele Agricole de Producție).
Pentru sprijinirea lucrărilor agricole au fost înființate „Stațiunile de Mecanizare și Tractoare” (S.M.T.-urile) pe centre. Așa a luat ființă S.M.T. Călugăreni care deservea un număr destul de mare din fostul raion Vidra. Dotarea S.M.T.-ului, s-a făcut eșalonat iar sistemul de organizare și denumirile sufereau și ele modificări până în anul 1998. Începând cu anul 1950 au fost făcute noi modificări în deservirea C.A.P.-urilor. Iau ființă Centrele Agroindustriale care deserveau de astă dată un număr mai restrâns de comune. Se caută o ieșire din situațiile anterioare când datorită numărului mare de hectare alocate pentru lucrări, precum și deteriorarea unor mijloace mecanizate, lucrările nu erau făcute în timp optim și nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Așa apare Centrul Agro-Industrial Vidra care va avea și local propriu. În anul 1998, fostele S.M.T., S.M.A. au devenit „Agromecuri” („Agricultura Mecanizată”), aflate acum cu posibilități destul de restrânse, atât din cauza micului parc mecanizat, a lipsei de dotări noi și de tractoriști bine instruiți.
Tot în anul 1998, conform unor măsuri guvernamentale, agricultura este subvenționată de stat cu cupoane pentru lucrări de primăvară și toamnă pe care locuitorii din comună le ridica de la posta locala pe baza titlurilor de proprietate și în raport de suprafața pe care o dețin. Ele acoperă numai în parte cheltuielile privind motorina, efectuarea mai multor lucrări agricole, procurarea de îngrășăminte chimice. Agromecul din localitate nu mai dispune de inventarul de altădată și nici de un număr suficient de tractoriști.
Ceilalți locuitori cu terenuri răspândite prin alte locuri nu mai pot beneficia de efectuarea lucrărilor agricole la timp, mai mult riscă să devină pârloage. Mult mai bine ar fi fost ca aceste centre mecanizate să fie dotate din timp cu tractoare noi, piese de schimb suficiente. Sporirea numărului de tractoare, aprovizionarea lor, plus cupoanele ar fi fost mult mai necesare pentru ridicarea la nivel superior a agriculturii , mai ales daca se mai reducea și exportul de tractoare. Individul nu își poate cumpăra in aceasta perioada nici tractoare, nici tractorașe, nici agregatele lor. Așa se explică faptul că multe terenuri rămân pârloage și că ele nu mai pot fi lucrate cu plugul ca în trecut pentru că tractoare nu sunt și nici caii și boii din trecutul nu prea îndepărtat nu mai sunt decât pe ici pe colo….Animalele au murit în CAP-uri treptat, de foame si de boli. Nu înclinăm să revenim la o agricultură cum a fost în trecut. Totuşi se cuvine să facem o mică retrospectivă, un mic istoric al ei.
Până la colectivizare, vidrenii și-au efectuat muncile agricole cu plugul cu brăzdar, grape de fier și de lemn. În 1945 în comună nu erau decât 2 tractoare și 3-4 selectoare de mână, 3 locomobile și tot atâtea batoze de treierat (Tuta Vlad în vîrstă de peste 90 ani în anul 1960). Prăsila se făcea în mare parte manual în paralel cu rarita. Până în anul 1990 sistemul de irigaţie era cel de pe malul Sabarului cu ajutorul cailor care învârteau roțile cu cupe. După această dată încep să-și facă puţuri americane la capul locurilor și folosesc motoarele cu pompe de udat. Motoarele(în general) de provenienţă germană (firma Deutze) de 2-4 CP ca și pompele erau transportate cu ajutorul căruţelor si camioanelor. Constantin Rosoz, pensionar C.F.R., afirmă în anul 1960, că prin irigațiile practicate aici (și la nivel mondial), 2 cetățeni de origine bulgară Ristea si Bai-Iancu, au plecat din Vărăști si s-au mutat la Vidra(Streini -Dobreni). Aici s-au apucat de grădinărit așa cum o făceau înainte și la Vărăști, instalând pe malul Sabarului roți dotate cu cupe pe care le învârteau catârii și măgarii. După un timp Ristea a plecat. Bai Iancu a rămas în comună până la sfârșitul vieţii. Atraşi de veniturile ce se puteau obţine dintr-o cultură bazată pe irigaţii si prin folosirea îngrăşămintelor naturale, vidrenii au început să o practice din ce în ce pe o scară tot mai largă, mai modernă, mai ştiinţifică. În 1998, locuitorii din satele componente(Vidra-Crețești-Sintești) practicau o agricultură avansată în ceea ce priveşte legumicultura. Au construit sere și solarii, folosesc arăturile la timp si îngrășăminte naturale și chimice, seminţe cu randament superior (bulgăreşti și olandeze), își asigură răsaduri în sere și solarii încălzite, folosesc produse adecvate fito-tehnice pentru combaterea unor dăunători, sisteme de irigaţii proprii. Pentru anii următori investesc, pentru reluarea producţiei, sume importante. Aproape fiecare sătean este un tehnician.
Se preferă seminţe pentru culturi timpurii si extra-timpurii. Nu lipsesc nici culturile legumicole de toamnă: varza, gogoșarul, conopida Este o adevarată concurență în obţinerea legumelor timpurii și în valorificarea lor cât mai rapidă pe pieţele Capitalei și in multe oraşe din împrejurimi. În 1945, irigaţiile făcute cu ajutorul animalelor au dispărut.
În 1930-1932, legumicultura ocupa un loc neînsemnat fata de cultura mare(cerealieră). Spre documentare, prezint câteva date din registrul agricol pentru satul Vidra:
Grâu (kg)
Floarea soarelui (kg)
Pepeni (kg)
Porumb (kg)
1000-1200
500-600
6000-8000
1500
Importantă este și consemnarea făcută în această monografie sanitara care se referî la suprafeţele alocate pentru existente in anul 1933. Nu este însă producţia medie la toate culturile.
Numai în această parte a comunei de azi planul de cultura era alcătuit pe 22 indicatori și pe o suprafaţă alocată de 2345 ha (Este vorba de satul Vidra ). În plan sunt incluse și pădurile de salcâmi(liziere) precum și livezile de pomi fructiferi și suprafeţe ocupate de viță-de-vie hibridă.
Nr.
Culturile
Suprafața cultivată (ha)
Producție medie (kg/ha)
1
Grâu de toamnă
319
1300
2
Porumb știuleți
970
2500
3
Orz de primăvară
3
2300
4
Lucernă
70
–
5
Dunghie (mei)
152
–
6
Ceapă
5
–
7
Varză
3
–
8
Pepeni verzi și galbeni
244
–
9
Dovlecei albi
8
–
10
Cânepă
20
–
11
Sfeclă de zahăr
52
–
12
Cicoare
4
–
13
Pășuni (în afară de islaz)
20
–
14
Pomi fructiferi
38
–
15
Viță de vie (hibridă)
42
–
16
Viță nobilă
8
–
17
Păduri de salcâm (liziere)
6
–
18
Pătlăgele roșii (tomate)
50
–
19
Grădini de zarzavat
12
–
20
Pășune (izlaz pentru vite)
245
–
21
Borceag
74
–
22
Rapiță
4
500
Spre deosebire de vidreni, crețeștenii și sinteștenii aveau cultivate suprafeţe însemnate cu sorg folosit la confecţionarea măturilor. Sorgul era valorificat în condiţii avantajoase la centrul organizat pentru export și pe piaţa internă aflată în spatele gării C.F.R. din Vidra unde se aflau mari magazii.
Între 1930-1933 nu se practica pe raza comunei o legumicultură timpurie sau extratimpurie întrucât nu existau nici sere, nici solarii și nici polietena pentru culturi protejate. Cele circa 5 O ha care se plantau cu tomate erau pentru sezonul vara-toamnaf far a arac(la pamint in cuiburi).
În 1998 nu se mai cultiva cânepă de peste 40 de ani. Nici cicoarea și nici alte specii nu mai sunt acum cum ar fi: dunghie,borceagul, rapița, ricin și chiar sfecla de zahăr. Sporadic se mai cultiva în 1998 mazărea, sfecla furajeră etc. Locul acestora este luat de lucernă. Odată cu apariţia în comună a Institutului de Cercetări Legumicole si Floricole(I.C.L.F.) (intre 1960 și pînă în prezent) se fac 2 sisteme de irigare de amploare întrucât această instituție era considerată ca fiind de „interes republican „. Canalele mari de aducțiune folosesc apa din râul Argeş. Apar motopompe uriaşe si 2 stații de pompare care funcționează cu ajutorul curentului electric. Primul sistem de irigaţie a costat peste 20 de milioane de lei și se afla pe lunca dintre Sabar si Argeş, preluată de la CAP Vidra. După inundaţia puternică a Argeşului si Sabarului loturile de cercetare ştiinţifica sunt grav afectate( ).Lunca este părăsite de I. C.L. F. și activitatea de cercetare este mutată sus pe terasa, pe un al doilea teren preluat tot de la C.A.P. unde își construieşte un local propriu și un nou sistem de irigaţie. Terenul părăsit din luncă este preluat după retragerea apelor de către „I.C. Fundulea” pentru cultivarea de hibrizi de porumb și floarea soarelui, tot pentru cercetare, în vederea obţinerii de noi soiuri. După 2 ani, terenul este preluat de comuna și de „Combinatul Agro-Alimentar 30 Decembrie (Comaico).Se cultivă orz, porumb, lucernă pentru nevoile combinatului și ale C.A.P.
În 1998 suprafeţele despre care am arătat vor face obiectul împărțirii sătenilor a terenurilor pe care le-au detinut inainte de colectivizarea conform Legii 18 din 1961 si 169 din 1997. Despre aceasta instituție de cercetare (I.C.L.F.), date mai complete, la un capitol special ce va urma. După anul 1995 locuitorii din actuala comună folosesc in cultură atât seminţe produse de I.C.L.F. cât și străine, cum au fost: Bizon 12, Triumf, Pionier, H.14, Marita 15, Marita 25 precum si Unirea (produs de I.C.L.F.).
Vidrenii folosesc și în prezent atât culturile duble cât și cele succesive.
CULTURI DUBLE: porumb cu cartofi,porumb cu fasole boabe, porumb cu dovleci, roşii cu castraveți CULTURI SUCCESIVE: ridichi de lună, spanac, gogoșari, ardei de toamnă, castravete, mărar, pătrunjel, salată, conopidă. -acestea sunt câteva culturi succesive precedate de tomate.
Suprafețe agricole folosite
În anul 1971, comuna Vidra avea o suprafaţă de 3511 ha teren arabil, care reprezenta 99,14% din suprafaţa agricolă, 0,84 % pășuni, fâneţe naturale, vii, fond forestier etc. În cele 3 C.A.P.-uri existau înscrise 1467 de familii cu 2127 cooperatori apți de muncă. În 1980 forţa de muncă se reduce foarte mult Numai un procent de 8-10% mai participă la munca în campaniile agricole. Golul in forţa de muncă(cauzat de rezultatele foarte slabe) este suplinit de elevii şcolilor, de ostașii armatei și de salariaţi. Această situație se agravează și mai mult până la revoluţia din 1989. I.C.L.F. – VIDRA deţinea in 1971 suprafaţa de 839 ha. I. A.S. COPĂCENI deţinea pe teritoriul comunei Vidra 110 ha. În 1974 suprafaţa I.C.L.F., ajunge la 1158ha. La sfârsitul anului 1974, suprafaţa totală a comunei era de 533Oha din care sectorul de stat deţinea 1268ha iar cel cooperatist 3515ha. Restul suprafeţelor erau date în folosinţa cooperatorilor (situate in grădinile aferente locuinţelor) și câteva ha neproductive. lată suprafeţele folosite de C.A.P.-uri în anul 1974:
C.A.P. Vidra – 1055 ha
C.A.P. Crețești – 1360 ha
C.A.P. Sintești – 1110 ha
Terenurile deținute de populaţie se cifrau la 547 ha.
Pentru informarea generaţiilor prezente și viitoare, consider că este necesară prezentarea și a unui plan de cultură al C.A.P. Tudor Vladimirescu din Vidra.
În acest fel se pot trage unele concluzii din compararea celor 2 planuri: între cel din 1933 și cel din 1968/1969 al C.A.P. VIDRA:
NR.
Cultura
U.M.
Suprafața
1
Grâu de toamnă
ha
590
2
Orz de toamnă
ha
39
3
Porumb boabe
ha
530
4
Mazăre
ha
38
5
Floarea-soarelui
ha
150
6
Sorg
ha
10
7
Coreandru
ha
20
8
Pepeni
ha
10
9
Cartofi timpurii
ha
20
10
Roșii timpurii
ha
8
11
Roșii de vară
ha
4
12
Varză timpurie
ha
10
13
Varză de vară
ha
1.5
14
Varză de toamnă
ha
–
15
Fasole păstăi
ha
7
16
Furaje în ogor propriu
ha
100
17
Furaje irigate
ha
6
18
Lucernă (total)
ha
75
19
Lucernă veche (masă verde)
ha
75
20
din care pt fin
ha
40
21
din care pt masă verde
ha
35
22
Anuale în ogor propriu
ha
25
23
Porumb siloz
ha
10
24
Pășune naturale
ha
36
25
Porumb de rod
ha
8
Paradoxal este faptul ce reiese din analiza acestui plan, că deși au fost alocate 327 ha pentru baza furajeră până în 1990, situația zootehnică a devenit catastrofală, animalele murind pe capete. Doar câteva perechi de cai au mai rămas iar ovinele și puținele bovine rămase au fost dirijate către celalte C.A.P. -uri din comună
Până în anul 1990 tractoriştii S.M.A. deserveau in C.A.P.-urile locale nevoile agricole dar parcul de care mai dispunea era mult mai redus. În 1976, S.M.A. Vidra, avea un plan de venituri de 12.000.000.lei si realizase 12.142.000. lei. În aceeaşi perioadă la capitolul „investiţii” se realizase suma de 5251.000.lei din care însă la sfârșitul anului, suma de 396.000. lei a ramas neinvestită pentru anul următor. Se procurasera 15 tractoare, noi, 7 combine C. 12, 15 grape cu colţi reglabili. La 1 ianuarie 1986 avea întreaga zona 221 de slariati din care 5 cu studii superioare, 6 cu studii medii, 30 cu scoli profesionale iar restul cu 7 si 8 clase. De la 1 ianuarie 1986 și până în prezent (11. 04.1998) este director Jigau Nicolae; ca inginer sef Borcan Dumitru. SUPRAFAŢA TOTALĂ AGRICOLĂ A COMUNEI ÎN 1998(01.04.1998) este de 6350ha iar cea ocupată cu solarii în jur de 200ha. Suprafaţa agricolă tinde să se marească după ce vor fi rezolvate unele litigii cu satul Câmpurelu.
I. C. L. F. – Vidra (Institutul de Cercetări Legumicole și Floristice)
A luat ființă în 1964, având mai întâi, sediul în localul fostului liceu agricol, local care mai inainte a fost al raionului de partid comunist. Astăzi este destinat spitalului de copii abandonaţi si distrofici. Institutul a avut drept scop crearea de soiuri noi din domeniul legumicultura superioare celor anterioare, precum si asigurarea cu seminţe selecţionate a legumicultorilor din toate țara. Amplasarea acestei instituții pe teritoriul comunei Vidra, a constituit multă vreme un real sprijin acordat cetățenilor din localitate și din jurul ei prin îndrumările competente în folosirea terenurilor, în algerea soiurilor, în tehnica cultivării și întreținerii și combaterii diferiţilor dăunători. În anul 1982, Institutul își desfășura activitatea având organele de conducere și unele secţii într-un local modern cu alei mărginite de pomi- fructiferi în valoare de 4.560.000. lei. La data de 1 ianuarie 1986, I.C.L.F. deţinea o suprafaţa agricolă de 435 ha și încă alte 2 ha. ocupate de sere. În privinţa organizării a avut și încă mai are până în 1998, 2 sectoare importante: sectorul de producţie și sectorul de cercetare. Astăzi sectorul de cercetare si producţie și-au restrâns domeniile de activitate și numărul de mână de lucru. Este posibil ca în viitor să fie de profilat numai in domeniul cercetării.
Sectorul de producție are mai multe servicii:
Serviciul Plan-Organizare-Contabilitate-Personal
Serviciul Financiar-Contabilitate
Biroul A.L.T.
Biroul Admiistrativ
Trei ferme de producţie si una afiliată, Mogoșoaia(Aceasta se va desprinde)
Fitotron
Sectorul de chimizare(în 1998 mai există)
Sectorul mecanic (in evoluţie la inceput, apoi in serioasa reducere)
Sectorul de condiționat semințe(existent la 1.04.1998)
Compartimentul hidro-construcții(existent și în 1998)
Secţia de miceliu(nu mai există în 1998)
Sectorul de cercetare:
Laborator de genetică și ameliorare(1998)
Laborator de producerea seminţelor(1998)
Laborator de agro-chimie(1998)
Colectivul de cercetare pentru protecția plantelor(1998)
Colectivul de elaborare, documentare import-export(în 1998 nu mai există).
Gradul de mecanizare
La 1.01.1978. I.C.L.F. avea în dotare un grad al mecanizării destul de apreciabil: 24 tractoare”L.400”, 3 tractoare „U-400”, 2 tractoare „V-400”, 29 tractoare „U-650”, 3 tractoare „U-651”, 2 tractoare „S-650″, 3 tip ”Holder AG-3”, 4 PLUGURI TIP P.D.C., 1 plug reversibil, 5 grape” G.C.R.47″, 24 grape ”G.S”, 17grape ”G.D.3,2”, 15 maşini modelat 2,8, 4 nivelatoare N.T.-2,8, 4 TAVALUGURI 3T-2,8, 5 Tăvăluguri, 3 T.N.-4,4, 1 tractor John Diere”, 1 „Thielter”, 9 cultivatoare C.L.- 2,8, CULTIVATOARE c.p.p.t.-4, 20 freze legumicole, 3 freze Rohvater, 2 combinatoare G.R.G.S., 7 SEMĂNĂTORI – s.p. 21, 4 semănători S.U. 29, 8 semănători S.P.C. 6, 2 SEMĂNĂTORI SAXOMIA, 8 MAŞINI DE PLANTAT PE RÂNDURI, 2 maşini de plantat bulbi, 4 echipamente erbicidare, 9 maşini de împrastiat gunoi, 7 aparate manuale de stropit, 1 maşina de stropit „John Bean”, 6 maşini de stropit M.S.P.U. 900, 8 maşini de stropit M.P.S.P.x 300, 13 motopompe A.P.T.4, 11 combine C1-C3, 2 combine CI2, 6 cositoare C.P.40, 3 maşini de recoltat mazăre, 4 dislocatoare de rădăcinoase, 4 selectoare Petcus, 2 selectoare Universal, 3 uscătoare seminţe, 2 maşini de spălat în sere, / maşina de extras seminţe, 33 remorci de tractor, 8 remorci de cisternă, 6 remorci LP.C. 05, 1 MOTOFREZĂ, 1 MAŞINĂ DE AMESTECAT SEMINŢE, 1 MAŞINA DE RECOLTAT FASOLE m.f.v.2, 2 freze HOLDER, 4 MULŢICARE. Din 1978 a mai primit noi agregate și maşini până în anii 1985-1987. In perioada de tranziţie 1990-1998, nu mai dispunem de datele necesare privitoare la inventarul actual.
Între 1975-1978 când s-a obținut un spor de 1,20 în producţia globală , creşterea valorică a atins un procent de 4,8%. În 1975, veniturile totale prevăzute în planul economic al I.C.L.F. se cifrau la suma de 81.148.000. lei, din care pentru cercetare se alocau 29.713.000. lei. Cheltuielile aferente venitului prevăzut au fost însă mai mari, datorită calamității provocată de inundaţiile Sabarului si Argeşului, din acelaşi an, 1975. Din sumele planificate s-a realizat cam 2/3, dupa cum urmează:
Venituri totale realizate:61.541.000. lei din care de la cercetare 28.542.000. lei.
Cheltuieli aferente venitului total au fost de 66.924.000 lei, din care la cercetare 27.672.000. lei. A reieşit o pierdere de 3.383.000. lei.
Nici planul de investiții nu a fost realizat în 1975. A fost prevăzută suma de 10.783.000. lei și s-a realizat numai 8.029.000lei. La constructii-montaj, s-a prevăzut în plan 7.255.000.lei și s-a realizat 4.644.000. lei. În anul 1984, la capitolul venituri totale I.C.L.F., are in plan 119.885.000. lei și o realizare de 135.003.000. lei. Beneficiul planificat a fost de 3.700.000. lei iar cel realizat de 9.798.000. lei. La fondurile fixe, dinamica dezvoltăriii este în 1970 de 47.622.000. lei, în 1975 de 70.085.000.lei, în 1985 de 130.000.000.lei.
Noi condiţii create
Pentru buna funcţionare I.C.L.F. dispune de alte mijloace până în anul 1990:
o termocentrală în valoare de 2.5 78.000. lei.
un castel de apă în valoare de 304.000.lei.
un fltotron în valoare de 30.000.000.lei.
sere în valoare de 10.031.000.lei.
o stație de pompare în valoare de 2.863.000 construită în anul 1980
Pentru salariaţii I.C.L.F. au fost construite 3 blocuri de locuinţe cu 12 apartamente, în valoare de 630.000. lei, revenind pentru fiecare apartament suma de 52.500.lei. Au mai fost date în folosinţă încă 122 de camere de locuit cu o suprafaţă de 1584mp și 1365mp (dependinte), locuinţe care sunt încă în administraţia primăriei locale. La sfirsitul anului 1985, I.C.L.F. VIDRA avea un număr de 502 salariaţi din care: 139 cu studii superioare, 46 cu studii medii, 3 cu pregătire a scolii generale, 314 muncitori permanenţi.
În activitățile de vârf I.C.L.F. folosește și munca sezonieră recrutată din comuna și din împrejurimi. Cu câțiva ani în urmă, erau duși la muncă cu autocamioane propriii. În prezent sezonierii se prezintă la muncă cu trenul ori cu R.A.T.B.(începând cu anul 1996). Sezoierii vin din Dobreni, Câmpurelu, Grădiștea, comuna Vlad Țepes. Sunt angajaţi și muncitori permanenţi. Este destul de importantă prezentarea rezultatelor muncii în cercetare în legumicultură si fluoricultură. Numai în perioada 1981-1985, au fost introduse în producţie 34 de soiuri de hibrizi de legume, 18 soiuri de flori și 2 tulpini de ciuperci comestibile.
Din rândurile cercetătorilor cât și din rândul celor din sectorul de producţie prezentam câteva nume: În activitatea de cercetare: Ing Bunescu Dumitru, Prof.Dr. Andronicescu Dionisie, Dr. Enachescu Georgeta, Oros Victor, Dumitrescu, Mihail, Poli Virgil, Stoian Lucian, Tanasescu Marin. Din sectorul producţie: Ionescu Mihai -ferma 4, Teodorescu Gheorghe-ferma 7.
Am arătat scurtul istoric al agriculturii din comuna noastră.Mai puţin prezentat sub raport statistic este cel existent în perioada comunistă. Pentru generaţiile de astăzi și cele ce vor urma este important, ca după abandonarea acestei forme colective comuniste să își dea seama de marile ei neajunsuri si să nu se mai repete: nici desfiinţarea proprietății private a terenurilor agricole, nici remunerarea derizorie a muncitorilor (la „Ziua Munca”), nici dirijarea produselor cerealiere și animalelor către stat(cu suplimentări ulterioare) în timp ce producătorii primeau fărâmituri sau de multe ori nimic.
Deși în cercetarea monografică am urmărit evoluţia unor indicatori specifici intre anii 1965-1975-1980, la investiții, valoarea „averii obşteşti”, fondul de acumulare, fondul de consum, raportul dintre ele, valoarea zilei de muncă, valorificarea produselor cerealiere, livrări la fondul de stat la grâu, porumb, orz, floarea soarelui, carne si lapte, prezint numai citeva. Cele mai mari producţii la ha, comunicate organelor tutelare(nu întotdeauna reale) au fost în kg:
Fondul de consum în mii lei
C.A.P.
1970
1975
1976
1977
1978
1980
Vidra
804
1203
2069
1438
3550
Crețești
2199
2356
4176
2428
Sintești
1266
1612
2861
2522
2771
2815
TOTAL
4269
5171
9106
6388
Raportul dintre fondul de acumulare și cel de consum
C.A.P.
1970
1975
1976
1977
1978
1980
Vidra
0.77
0.6
0.56
0.15
0.24
Crețești
0.34
0.22
0.33
0.17
Sintești
0.20
0.10
0.13
0.55
0.31
0.34
La primărie se află depuse pentru intrarea în drepturi, privind proprietatea asupra pământului, un număr destul de însemnat de cereri, al căror termen de depunere este de 3 aprilie, iar rezolvarea acestora se face de către o comisie specială numită de prefectura.
Până în prima jumătate a primului deceniu al secolului al XX-lea, element al industriei locale era cel al morăritului tradițional existent în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea: morile de apă de pe râul Sabar cu stăvilare și roțile de piatră, folosite pentru măcinatul grâului și porumbului. După distrugerea celor două mori de apă și odată cu apariția elementelor de morărit moderne se consemnează două unități de morărit particulare: moara lui I. Ciurdea din Crețești (azi inexistentă) și cea a lui Florea Dumitrescu din cătunul Bragadiru care dăinuiește și este în curs de privatizare.
Până la începutul secolului al XX-lea, locul industriei ușoare a morăritului fusese ocupat de produsele manufacturie, ca rezultat din activitea meșteșugarilor și a celor din cadrul gospodăriilor țărănești: dulgheria, tâmplăria, fierăria, împletitul coșurilor, creșterea viermilor de mătase, croitoria, țesutul pânzei și al borangicului, cizmăria, confecționarea măturilor din sorg, etc. Între cele două războaie mondiale, industria morăritului se modernizează prin introducerea motoarelor de tip elvețian și german, calitativ superioare celor de până atunci. Se construiesc și altele noi, printre care cele ale lui Gheorghe Ene la Vidra și a lui Marin Popescu de la Sintești. Dintre toate acestea vor mai exista în perioada comunistă și cea post revoluționară (când vor apare altele noi) numai moara din Vidra (Bragadiru), devenită moară de stat până în 1998 și după această dată. Pentru măciniș, locuitorii aparținând comunei Vidra, apelau și la alte mori din localități mai mult sau mai puțin învecinate cum erau cele din Vărăști, Gostinari, Berceni, Jilava sau cele de la 30 Decembrie și Uzunu.
În perioada post-revolutionară, apar încă 2 mori privatizate: moara de pe șoseaua Vidra-Berceni-București care a fost a lui Gheorghe Ene și moara din spatele fostei baze de recepție a cerealelor. Morile noi apărute au un randament mult sporit încât pot să satisfacă o bună parte a nevoilor de aprovizionare cu făină a Capitalei și în oarecare măsură și a sătenilor din Vidra.
Între cele două războaie mondiale, în preajma anului 1940, apare și fabrica de ulei de floarea soarelui a lui Spirira Anastasescu, situată pe malul drept al Sabarului, dar administrată de Ion Mihalcea. A existat între anii 1938-1948, când în urma inundațiilor râului s-a degradat și a fost scoasă din activitate. În locul ei, în timpul regimului comunist, a căpătat o altă destinație, producea făină de oase. După o altă inundație este părăsită definitiv. În anul 1998, este în ruină, iar locul din spatele ei de circa 500 mp este redat agriculturii.
Fabrica de conserve (1920-1948) A funcționat aproape 30 de ani. A fost construită de un italian și administrata de el: Luigi Mazetti di Parma. Întreprinderea a funcționat în condiții foarte bune iar produsele obținute au fost de cea mai bună calitate. Era situată în apropierea actualei primării, pe malul stâng al Sabarului. Produsele obținute aici s-au bucurat de aprecierea Curții Regale a României, încât a devenit furnizorul acesteia. Cutiile de conserve purtau etichete sugestive și viu colorate, cu emblemele leoaicei etrusce pe care se putea citi: „Conserve Italia”. Dedesubt în limba italiană și sub drapelul italian apărea numele furnizorului patron, ca furnizor al Curții Regale. Numele comunei nu era menționat.
Luigi Mazetti, se aproviziona cu materie primă pentru conserve din localitate și din împrejurimi. Deținea în arendă 50 ha luate de la moștenitoarele lui Lascăr Catargiu. Pământul era subînchiriat unor locuitori din comună, cu condiția că aceștia să producă contra plată, materiile prime de care avea nevoie și să le transporte în bune condiții până în curtea fabricii, unde erau reepționate: tomate, fasole de conserve, caise și cireșe, din livezile existente etc. Era patriot, de ziua Italiei, arbora deasupra fabricii drapelul Italiei.
Mâna de lucru era instruită aici și era adusă nu din Vidra ci din localități din județul Muscel și din Câmpulung. Clădirile din interior asigurau condițiile de masă și cazare. Mâna de lucru era asigurată nunai din fete luate de la parinți cu condiția ca acestea să fie protejate din punct de vedere al moralității și anești. După sezoane ele erau aduse acolo de unde au fost luate împreună cu economiile realizate. Recreerea fetelor era asigurată de conducerea fabricilor prin scurte excursii, prezentarea la hora satului și prin alte modalități bine gâdite. Fetele au venit în costume naționale, cu ele au apărut în comuna și cu ele s-au întors acasă.
În 1948, fabrica este naționalizată, activitatea încetează, mâna de lucru pleacă acasă, fabrica este demontată iar componentele ei iau drumuri încă necunoscute. Proprietarii pleacă și se stabilesc în București. Se crede, însă din diverse surse, încă neconfirmate, că o parte din utilaje au fost intrate în dotarea suplimentară a fabricii de conserve de la Valea Roșie (spre Oltenița). După această masură a” economiei centralizate comuna este pagubită din mai multe privințe și proasta gospodărire a statului, are urmări din ce în ce mai amalgamate și fără stabilitate, eficiență și progres. Dovada reala este că această măsură a fost urmată de altele tot atât de instabile și nerentabile. Localul fabricii a fost transformat în centru de colectare a deșeurilor, apoi de colectare a pieilor de animate din raion, mai apoi în sediul unei autobaze (ale cărei mașini au rămas drept relieve ale transportului până în zilele noastre). În 1998, locul a fost curățat din initiațiva primăriei și se urmărește prin delimitarea suprafeței pentru a fi folosit în viitor, ca târg de cereale, animale (și alte produse) și ca teren sportiv. Se asteaptă eficiența acestor măsuri prin organizare, dotare și functionare. Se caută surse și pentru autofinanțare în vederea creșterii bugetului local pentru îndeplinirea unor obiective prezente și de viitor.
Secțiile de panificație (Brutăriile) Au purtat numele de secții de panificație, deoarece acestea aparțineau Cooperativei de Producție și Consum Vidra, ca organ tutelar. La început au existat 2 brutării în comună. Prima dintre ele a aparținut lui Gheoghe Spirea, situată în Vidra, iar cea de-a doua, lui Gheorghe Burlea, situată în extremitatea sud-estică a satului Crețești. Prima brutărie a avut o producție mai diversificată iar cea de-a doua mai limitată. Brutăria lui Spirache, până la instaurarea comunismului, era specializată în producția de pâine albă, dar și de pâine neagră. Specialități oferea această brutărie și în alte produse: chifle, cornuri, cozonaci, lipii, brânzoaici și covrigi. După 1950, aceasta nu a mai furnizat decât pâine și covrigi, conform planului și cotei de făină acordate. După moartea lui Gheorghe Spirache, activitatea este preluata de fiul său Gheorghe Constantin și mai durează încă cu limitări sezoniere pentru producția de covrigi (1992). În anul 1967 este demolată de fiul lui Gheorghe Constantin (decedat) și în locul ei se ridică o locuință modernă, încă neterminată, pentru asigurarea unui confort pentru întreaga familie.
Brutăria lui Burlea fabrica și vindea sătenilor din Crețești și Vidra pâine albă și covrigi. Se aproviziona cu făină între cele 2 războaie mondiale și până în 1945 de la moara lui Niculae Ciurdea aflată peste drum. După 1948, intră în subordinea Cooperativei Vidra și funcționează ca și aceea a lui Spirache pe bază de plan. Aprovizionarea cu făină și motorină este tot pe baza de plan, cu lunare, care nu pot fi depășite. Are angajați calificați plătiți pe baza de state de plată și funcționează în două schimburi, de zi și de noapte. Fostul proprietar devine și el salariat, având însă ca” responsabil” pe Nicu Olteanu din comuna Grădiștea, din fostul raion Giurgiu. În 1992, după moartea fostului patron brutăria nu mai funcționează. În 1998 are ușile închise iar cuptoarele au rămas doar ca amintire.
Secția „P.N.A.” A luat ființă în anul 1967, tot de C.A.P.C.D. (Cooperativă de Aprovizionare Consum și Desfacere Vidra). Șeful secției a fost Swartz Armand, apoi soția lui, ambii din București. Producea următoarele articole: basmale, stofe, fulare, fire pentru țesut și pânză. Funcționa cu 5 războaie de țesut acționate manual în două schimburi, de zi și de noapte, având în general 15 angajate, toate din comună. Mărfurile erau comercializate în provincie, pe bază de contracte cu partenerii. Funcționa tot pe bază de plan. În 1967, producția realizată era între 200.000 și 300.000 lei lunar. La capitolul „comerț”, era prevăzută și producția anuală, valoric. Din cauza lipsei de materie primă și deci de contracte se închide prin 1985. Secția a avut sediul peste drum de primăria Vidra, într-o clădire care a aparținut moștenitorilor cârciumarului Niculae Clepcea.
Întreprinderea I.C.I.L. (Industria și Comercializarea Laptelui) Îsi avea sediul în extremitatea estică a comunei Vidra, pe marginea șoselei spre satul Dobreni. Comercializarea a fost ceva mai veche, dar nu în cadrul acestei întreprinderi, fără industrializare, ci în fosta clădire a lui Ion Ogrăzeanu, încă din 1930. Între 1979-1985, conducător a fost Angheloiu Gheorghe. Întreprinderea cu această titulatură (I.C.I.L.), ia ființă în 1953 când îi este teminat și localul propriu și cu inventarul specific. Valoarea construcției a fost de 171.840 lei. Pe timpul iernii activitatea era mai restrânsă. Achiziționarea se făcea pe bază de contract cu sătenii care valorificau laptele de vacă. Era plătit în raport cu calitatea de grăsime și se făcea lunar. Inventarul se compunea din două vane de fierbere (pasteurizate) cu capacitate de 1000 L fiecare, acționate mecanic, 3 vane de fierbere de câte 500 L fiecare, acționate manual, 4 trenițe, un compresor de 20 C.P., și alte obiecte de inventar necesare. Livrările se făceau către 2 centre cu ajutorul a 2 mașini cisterna: unul județean (în orașul Giurgiu) și altul către București (pentru lapte). Achiziționarea se făcea și de C.A.P.-uri. Mica întreprindere obținea vara prin prelucrarea laptelui următoarele produse: brânză telemea de vacă; brânză telemea de oaie; caș gros pentru industrializarea laptelui. În anul 1985, din cauza secetei și a scăderii serioase a numărului de animale, în special în C.A.P. (principalulfurnizor), întreprinderea nu a mai putut face față planului de livrări către cele 2 centre. Astfel, din cei 1200 hl planificați ca achiziții de la C.A.P., cu mare greutate a realizat 267 hl, iar ceilalți contractanți din 840 hl doar 591 hl. În anul următor (1986) – întreprinderea se îndreaptă către faliment. După revolutie, localul este devastat de persoane neidentificate, iar în 1998 riscă să devină o ruină, dacă în curând nu i se va reda vechea destinație ori alta.
Întreprinderea „PLAFAR” A avut în dotare un depozit de uscare, de condiționare de livrare a plantelor medicinale. Până în anul 1982, centrul avea o arie de colectare destul de intensă. A luat ființă în anul 1952. Localul exista ș în anul 1998, aflat în spatele morii nou privatizate ale lui Gheorghe Ene, pe șoseaua Vidra-Berceni. Întreprinderea a mai fost dotată și cu aparatură de uscare și de întreținere a plantelor până la livrare, de un tractor cu remorcă, de alte mijloace, printre care un laborator propriu de analize, de cântărire, etc. A avut o încadrare specificului muncii: un tehnician cu studii medii, un laborant, un contabil, 18 muncitori permanenți, 66 muncitori sezonieri, 2 mecanici și 2 paznici, din care 1 de zi și 1 de noapte. La 1 ianuarie 1986, existau 23 salariați permanenți, doar 4 sezonieri, 1 gestionar și 2 paznici. Până în anul 1992, șeful Plafarului a fost Constantin Niculescu, căruia i-a urmat Stan Ion și mai apoi alții. Datorită instalațiilor adecvate (la data respectivă), depozitul efectua 4 operațiuni importante:
2. Selecta Fenicol, coriandru, mu;tar, sorg, Anizii și Nigela
3. Usca artificial diferite plante medicinale printre care Fructus cinsobatii
4. Sorta paie de sorg și alte plante.
Între anii 1966-1980 sortimentele de plante de la acest centru au contribuit la acoperirea necesităților de piață internă în proporție de 15% iar pe piața externă în proporție de 85% din totalul plantelor condiționate în depozit. Au fost satisfăcute exigențele beneficiarilor externi fără a exista nici un caz de refuz la recepții. Pe piața externă livrările s-au făcut în țările occidentale și ale Europei și peste ocean.
Transporturile către beneficiari erau făcute de la gara Vidra prin vagoane corespunzătoare puse la dispoziție de personalul C.F .R. al stației.
