Trimite unui prieten

Satul Sintești

Exportă PDF - Satul Sintești Tipăreşte pagina - Satul Sintești Trimite unui prieten - Satul Sintești

Localitatea a luat ființă aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, susține fostul profesor universitar Marin Popescu profesor și director al școlii generale Sintești mai apoi, bazat pe un hrosov mai vechi, și prezentat într-o monografie "Sintești ieri și azi"

Din cercetările făcute de dumnealui și din anchetele făcute în rândul bătrânilor din sat reiese faptul că primele așezări omenești au fost în partea de sus a comunei, lângă actuala biserică (durata în 1825), precum și în partea de jos.

 

Toponimia locală ne determină că au fost și alte așezări. În amintirea localnicilor denumirile au totuși o explicașie. Numele de "la odaie", "la odăi", "la puțul odăii", au fost explicate de unii bătrâni ca de la predecesori. Astfel, "Odăile" n-au fost altceva decât niște case împrăștiate cu însemnătate istorică fiindcă amintesc de vremuri ale marilor latifundiari (în faza inițială de populare a moșiilor, de așezările clăcașilor pe moșia boierească). "Odăile" au fost așezări omenești care s-au înmulțit mai ales după tratatul de la Adrianopol (1829), când moșierii aveau interes tot mai crescând să-și valorifice produsele agricole. Aceștia îi obligau pe serbi să nu părăsească moșiile, "legându-i de pământ".


O altă așezare a satului (o parte a acestuia), poartă denumirea deja cunoscută de "Ordia "sau "la Urdie" (al treilea element toponimic), amintește de prezența cândva pe aceste meleaguri a oștilor turcești. Ostași răzleți din armata turcă rămași în urma războaielor în care au suferit înfrângeri, ori cu ocazia staționărilor vremelnice, ori ca un grup restrâns turcesc împuternicit cu strângerea birurilor, ar fi luat în arendă în secolul al XVII-lea diferite porțiuni de teren de la marii boieri și au durat adăposturi. Băștinașii au denumit adăposturile "ordii" în care locuiau "cei din urdie" (din hoardă). Cât despre termenul de "odăi", trebuie luat aici în sensul de camere "în care erau adăpostite animalele".

"Numele de Sintești este vechi. Există un hrisov datat din 1534, când în fosta capitală a țării, Târgoviște, un anume VLAD VINTILA dă hrisov de judecată într-o ceartă ivită între călugării de la Mănăstirea Snagov și anume pretinși comoștenitori ai moșiei Dobrești.
În hrisov se vorbește de mai multi boieri care au judecat cazul iar între ei era și boierul Staico din Sintești, mare comis." (M.Popescu Spineni în "Sinteștii de ieri și azi").


Principala ocupație a locuitorulor din Sintești a fost producția agricolă bazată pe o tehnică învechită, transmisă din generații, fără modificări esențiale. La greutățile întâmpinate, adaugă și lăcomia din ce în ce mai mare a otomanilor.
Dacă mai adăugăm și paralizarea comerțului autohton prin trecerea acestuia în slujba imperiului turcesc, abuzurile împuterniciților Porții, cămătăria, ne facem o imagine destul de clară asupra modului de viață pe care îl aveau sinteștenii.

 

Pe meleagurile satului Sintești și-au făcut apariția în trecut mari boieri ca Bălăceanu, Cantacuzino ("Nababul") , Oteteleșteanu și alții. Mai târziu vor apare și familiile Baldovin și Carafoli. În timpul domnitorului Grigore Dumitru Ghica (voievod), Constantin Bălăceanu îndeplinea funcția de ban, calitate ce reiese din pisama bisericii ridicată de el și familia sa în satul Sintești: "Cu mila lui Dumnezeu acest sfânt și dumnezeiesc lăcaș s-a ridicat din temelii de dumnealui Ban Constantin Bălăceanu și de dumneaei Băneasa Sultana, dimpotrivă cu fiii dumnealor: Biv-vel Hatman Ștefan Bălăceanu, dumnealui Aga Constantin Bălăceanu și dumnealui Biv Grigore Bălăceanu, spre slava și cinstea "Adormirii Maicii Domnului și a sfinților voievozi Mihail și Gavril, la leat 1825, august 30, în zilele luminatului Domn Grigorie Dumitru Ghica-Voievod și a Prea Sfânțitului Mitropolit Chir Grigorie."

 

Spre deosebire de crețeșteni și vidreni (despre care nu avem documente) pe sinteșteni îi găsim prezenți și activi în răscoalele din 1888 și în cea de la 1907. În 1907, principalul obiectiv al țărănimii sub semnul căreia s-a desfășurat marea răscoală a fost lipsa de pământ:
"Participând la răscoala din 1907, țărănimea din Sintești sub conducerea lui Vlăsceanu și Chibrit, au dat foc conacurilor și pădurilor moșierești pe raza comunei."(M. Popescu Spineni).


Sinteștenii vor benefiacia și ei de reformele lui AL.I. Cuza, precum si cea din 1923.
Așa numita reformă agrară din 1945 înfăptuită de un guvern nedemocrat-de tip comunist, a constituit un mijloc de propagandă politică, pe cât de înșelător, pe atât de nesemnificativ, întrucât, așa zisul pământ înglobat Gospodăriei Agricole Colective, era o copie fidelă a colhoului sovietic. Cu o mână s-a dat și cu cealaltă s-a luat.
Pământul țăranilor din Sintești, precum și cel ala vecinilor, va fi încorporat mai întâi în "întovărășire"(1951) și mai apoi în G.A.C. Moara din comună va naționalizată (1948) soartă pe care o vor avea și moara lui Ciurdea, din Sintești și mosiile lui Spirica Anăstăsescu și a lui Ion Ene din Vidra. Fosta economie de piață va dispare în scurt timp. Comerțul privat din localitate (ca și din întreaga țară), este înlocuit cu cel de stat și "cooperatist socialist", condiționat de fonduri depuse de cetățeni pentru autofinanțare. După ce autofinanțarea va fi îndeplinită, fondul social-cooperatist nu va mai fi înapoiat locuitorilor și va intra în fondul statului. Conform logiei comuniste s-a urmărit desființare în toate domeniile economice a oricăror forme de proprietate privată asupra mijloacelor de producție și de consum: în industria ușoară (de la sate și orașe), în agricultură, în comerț. Statul comunist rămâne singurul gospodar.


Țăranii din Sintești ca și vecinii lor nu au precupețit cu nimic în luptele pentru apărarea independenței și în cel de întregire a neamului. Mulți și-au dat viața pentru atingerea acestor scopuri idealuri. Unii au murit în est, iar alții în vest. Din păcate lipsa unor registre de stare civilă a satului Sintești din această perioadă ne limitam numai la nominalizări.

În centrul satului Sintești se află bine situat un monument istoric închinat eroilor care reprezintă o valoare istorică spre cinstea autorilor de atunci și a artistului constructor.

Inapoi